EnglishRomână

Rhodos Online

Descopera Insulele Dodecaneze

De vizitat

Rodos – orasul medieval. Vizitatorul nu ar trebui să fie indus în eroare de termenul de „Oras medieval” gandindu-se ca va vedea un oraş pustiu şi ruinat, cum ar fi Mystras în sudul Peloponnesului. Orasul vechi din Rodos este un cartier agitat unde 6000 de oameni  trăiesc şi lucrează în aceleaşi clădiri în care cavalerii Sf. Ioan au trăit cu şase secole în urmă.  Este un monument unic  in Europa, dacă nu chiar în lume. Chiar şi un vizitator a cărui şedere în Rodos este de numai câteva ore nu trebuie să uite  să-l viziteze.

Orasul Vechi continuă şi astăzi să fie împărţit în două părţi asa cum era si in vremea  Cavalerilor Sfantului Ioan: partea de nord, care constituia fortareata  interioara a Cavalerilor, cunoscuta  sub numele de Castello şi care adapostea clădirile oficiale si o parte mai mare in sud, numita Chora, în care locuiau grecii, europenii care nu erau membri ai Ordinului şi evreii. Aceste două părţi ale oraşului erau separate printr-un zid care mergea aproximativ paralel cu strada Sokratous, vechiul bazar. În timpul anilor de ocupaţie turcă, grecii au fost expulzaţi din Oraşul Vechi, care devenise zona exclusiva a turcilor si evreilor. Grecii  aveau  voie să intre aici numai în timpul zilei şi cei care erau prinsi în Oraşul Vechi după  lasarea întunericului erau decapitati.

Portul Orasului Vechi . Portul Mandraki sau „Limani Mandrakiou” este intesat de legende, el figurand, de-a lungul anilor, în foarte multe filme, carti si povesti. El a servit ca port militar pentru Cavalerii Sfantului Ioan în perioadele in care apărau Orasul vechi şi gazdă pentru a flota acestora care a fost folosita pentru a ataca pe mare vasele necrestine. Numele „Mandraki” este derivat din grecescul „mandri”, care inseamna tarc pentru oi, si se datoreaza formei ovale a acestui port adăpostit şi aproape in totalitate închis.

Cu cei doi cerbi de Rodos gratiosi aflati in partea de sus a coloanelor care protejează intrare port este uşor de inteles de ce atât de mulţi vizitatori se indreapta spre acest loc. Pe digul din est al portului se gasesc  trei mori de vant bizantine restaurate si fortareata Agios Nikolaos. Portul serveşte in zilele noastre ca  loc de acostare pentru iahturile de lux şi vasele de croaziera  care sosesc  aici pe tot parcursul lunilor de vara.

Orasul Nou.  Centru administrativ şi comercial al Dodecanesului Orasul Nou este plin de viata. cu strazi largi strajuite de arbori, planuri modern de urbanism, clădiri frumoase, plaje fine şi o gamă largă de produse disponibile pe piaţă.

În cazul în care vizitatorul face o plimbare spre nord pe bulevardul de la malul mării, ajunge la clădirile construite în timpul ocupaţie italiane, printre care Catedrala Bunavestire (construita in 1925), Palatul guvernatorului, cu impozantele sale arcade gotice, şi Teatrul National. La capatul de nord al oraşului se afla  Aquarium. Aici, în afară de marea colecţie de vietuitoare marine aflate in stadiu de conservare, vizitatorul întâlneşte ciudata lume a adancurilor. Există cate o plajă de nisip de fiecare parte a Aquarium-ului. Dacă vom urma traseul de la Mandraki spre sud, dupa clădirea  piaţei ajungem la gradinile Kastro si zidurile Oraşului Vechi. Orasul Nou  se extinde astăzi pana la dealul Sfantului Stefan, acropola din Rodos.

Parcul Rodini are o vegetatie luxurianta, cu multa verdeaţă, trandafiri, lacuri si poduri. Există de asemenea în parc mai multe morminte elenistice şi un monumental mormânt  roman.

Acropola din Rodos este situata in cel mai inalt punct al orasului. Este locul unde au ieşit la lumină cele mai importante  descoperiri  arheologice din oras: templele Atenei Polias, al lui Zeus Polieus şi al lui Asclepius, pestera nimfelor, baza, patru coloane si o parte din faţada marelui templu al lui Pythian Apollo, vechiul stadion şi teatrul care a fost restaurant.

Palatul Marilor Maestri sau Castello este construit in cel mai înalt punct al oraşului medieval, la nord-vest şi silueta sa domina orasul si portul. Este o constructie puternică, indisolubil legata de fortificatii şi a jucat un rol activ în apărarea oraşului, fiind ultimul refugiu al populaţiei în cazul in care oarsul era pe punctul de a cadea in mainile inamicului.

Palatul Marilor Maestri este o clădire aproximativ pătrata (dimensiuni: 80×75 m), construita in jurul unei mari curti interioare (dimensiuni: cca. 50×40 m). Construit la sfârşitul celui de-al  7-lea secol,  ca o cetate  bizantina timpurie, a continuat să joace un rol de aparare în toată perioada bizantină şi in perioada cavalerilor  Sf. Ioan (1309-1522). Cladirea a fost modificata  înainte de stabilirea cavalerilor pe insula, in primul sfert al secolului al 14-lea.

Vechile cladiri construite de cavaleri in secolul al 14-lea au fost complet distruse in marea explozie care a avut loc in biserica Sf. Ioan, în 1856. Italienii au restaurat castelul (1940) şi l-au ornamentat cu mozaicuri elenistice, romane si bizantine pe care le-a adus din insula Kos. Ei l-au folosit ca sediu al guvernatorului italian al Dodecanesului şi pentru vizitele lui Vittore Emmanuele III şi Mussolini.

Marea Hamam. Situata in piata Arionos din oraşul vechi, Marea Hamam este una dintre cele mai importante bai publice din intreg Imperiul Otoman. Ea este cunoscută sub diferite nume: Băile lui Suleiman, Băile  lui Mustafa bai sau Yeni Hamam, ceea ce înseamnă Baia Noua. Este mentionata pentru prima data în 1558 într-un recensământ al clădirilor existente comandat de Seli Sultan, cel care i-a succedat lui  Suleiman magnificul. Prima cladire a Marii Hamam a fost Baia Barbatilor, o structura sobra, patrata, simetrică care domina piata. Baia Femeilor a fost adaugata mai târziu, în timpul lui Mustafa Pasha şi a alterat uşor simetrie întregului complex. Interiorul este chiar mai impresionant, mai ales camera rece a Baii Barbatilor cu uriaşa sa cupola, fatada opulenta din marmura si eleganta fantana centrala. Zonele calde au de asemenea o atmosfera speciala şi sunt iluminate şi ventilate prin  mici deschideri  în cupole. Baile au fost recent renovate si sunt acum, din nou, deschise publicului

Acvariul din Rodos. Statiunea hidrobiologica din Rodos este asezata in partea de nord a insulei. Construita intre anii 1934-1936, aceasta a fost data in folosinta in 1937. In 1948 a fost incorporata ca o statie periferala a Institutului Hidrobiologic Grecesc sub conducerea Academiei din Atena.

Functioneaza ca un acvariu-muzeu si unitate de cercetare din 1963. Apartine Centrului National de Cercetari Marine (CNCM) care isi dezvolta cercetarile marine in centre de oceanografie, pescarii si institute raspunzatoare de ape in interiorul insulei. CNCM este supervizat de Secretariatul General al Cercetarii si Tehnologiei, acesta apartinand Ministerului Dezvoltarii.

Unul din scopurile statiei hidrobiologice este de a dezvolta si disemina cunostinte stiintifice despre mediul marin si conservarea acestuia. Scopul principal este de a pastra in muzeul sau o colectie impresionanta de organisme marine vii si sub forma taxiderma, pesti imensi si “monstri” marini, precum si o colectie mare de instrumente marine.

Acvariul este la subsolul statiei hidrobiologice si ofera vizitatorilor sansa de a vedea de aproape viata marina a Marii Mediterane estice. Cu ajutorul sistemului de circulatie deschis al apei (40 de bazine cu un total de 75 000 de litri) acvariul reuseste sa recreeze conditiile naturale de viata pentru numeroasele specii de viata pe care le intretine.

Anticul  Kamiros. La treizeci de kilometri vest de orasul Rodos Anticul  Kamiros este unul din cele trei oraşe puternice din insula Rodos, în cele mai vechi timpuri. A fost redescoperit în 1929 şi a fost numit Pompeiul grecesc pentru că nimeni nu ştie de ce şi modul în care oraşul a fost părăsit şi îngropat.

Valea Fluturilor. In vestul insulei Rhodos, la aproximativ 5 kilometri sud-est de satul Theologos, se afla Valea Fluturilor – una dintre cele mai atractive destinatii de pe insula. In august, mii de fluturi de genul Panaxia inunda valea pentru a se reproduce. In perioada ploioasa fluturii (sub forma de omide) raman in vegetatia mediteraneana, hranindu-se cu frunze.

Cand sfarsitul sezonului ploios se apropie, spre sfarsitul lunii mai, fluturii incep sa apara sub forma superba pe care o cunoastem cu totii. Dupa transformare se misca mereu spre zone unde umiditatea este cea mai mare, urmand mereu caile cele mai “ude” pana ajung in sfarsit in Valea Fluturilor.

Din pacate, populatia de fluturi Panaxia este in ultimii ani in declin constant din mai multe cauze, principalul motiv fiind deranjamentele cauzate de turisti. Fluturele are un sistem atrofic peptic, ceea ce inseamna ca nu are stomac. Din mai pana in perioada de imperechere (pentru masculi) si pana in perioada in care sunt depuse ouale (pentru femele) acestia nu mananca – supravietuiesc cu ajutorul energiei ramase din perioada in care erau omide.

Deranjamentul produs de vizitatori inseamna ca fluturii trebuie sa zboare toata ziua, consumand astfel energie pretioasa. Turistilor nu le este interzis sa observe fluturii cand acestia se odihnesc, dar este interzisa deranjarea lor sub orice forma (fluierat, aplaudat, etc).

In statiunea Kallithea, cu facilitatile ei balneare construite de italieni, vegetaţia exotic a şi marea sunt combinate într-o imagine ca de film. Izvoarele din Kallithea au fost cunoscute din cele mai vechi timpuri. Situate  în partea centrală şi de est a insulei Rodos legendarele ape minerale atrag mii de oameni în fiecare an. Însoţiti de familiile lor, multi spera sa  fie vindecati de apele tamaduitoare care izvorasc din stancile din jurul golfului Kallithea. Locuitorii insulei cunosteau  proprietăţile terapeutice ale apei şi vizitau zona in mod regulat. Ei ramaneau in  locuinţe temporare, construite aproape de izvoare, pentru a urma tratamentul tradiţional care s-a transmis din generaţie în generaţie. Complexul de construcţii balneare de la Kalithea se constituie intr-un distins monument cultural. Statiunea a fost operaţionala până cu doar câţiva ani în urmă. La ora actuala există planuri pentru fi  redeschisa din nou în viitor. În jurul localitatii Kallithea există o serie de mici plaje liniştite unde vă puteţi bucura de calmul mării şi stralucirea soarelui.

Şapte Izvoare: Situate la 30 km distanta de Rodos sunt una dintre cele mai fermecatoare destinatii de pe insula. Aici gasiti un  peisaj de basm, o adevarata oaza racoroasa, chiar şi în perioada căldurilor mari din vară . Apele tasnesc din izvoare tot timpul anului si se varsa într-un mic lac. Puteti ajunge  la lac mergand pe jos printr-un tunel îngust de 186m. Lacul există datorită unui baraj construit de italieni, cu scopul de a furniza apa proaspata satului Kolymbia din apropiere. Zona de la Şapte Izvoare şi pădurile din apropiere sunt foarte potrivite pentru mersul pe jos.

Parcul acvatic Faliraki din Rodos: Cel mai mare parc acvatic din Europa, parcul acvatic Faliraki este deschis din mai până în octombrie. Este un parc minunat dotat cu toate utilitatile şi jocurile. Aici veţi găsi tot felul de surprize, cum ar fi tobogane Kamikaze, o  nava pirat care doar asteapta sa fie explorata,  piscine cu valuri, râuri leneşe, gauri negre si multe altele. În timp ce vă bucuraţi de jocurile de apă, salvatori cu experienţă vegheaza  ceas de ceas  pentru siguranţa dumneavoastră. Parcul este deschis de la 9.30 dimineata pana seara la ora 7. El se gaseste pe plaja din Faliraki şi există si autobuze pentru transportul din Rodos in Faliraki şi înapoi. Există de asemenea un mare spatiu de parcare in afara parcului. Animalele de companie nu au acces  în parc. Aici mai gasiti snack bar, magazin de suveniruri şi duşuri.

Rezervare

Inline
Inline